Cu siguranță știm ce înseamnă o durere de articulații care ne ucide antrenamentul la sală și astfel randamentul nostru scade. În mod normal, suprafața netedă a articulației și lichidul lubrifiant, numit lichid sinovial, ajută oasele să se frece între ele. Totuși, sănătatea articulațiilor tinde să se deterioreze odată cu vârsta ca rezultat al uzurii normale, pe măsură ce membranele și fluidele protective încep să se usuce în timp. Dacă acest lucru are loc în mod natural, care este impactul antrenamentelor …
Lună: iulie 2019
Dacă îți dorești un corp cu o masă musculară bine lucrată și definită, nu este de ajuns doar să fii în sală și să incepi să lucrezi la aparate. Iată cinci greșeli de începători pe care le fac mulți în sală: Nu apelezi la antrenor Mulți dintre noi când ne-am apucat de sală, am evitat să ne luăm un antrenor, fie din motive financiare, fie crezând că ne descurcăm și singuri pentru că noi le știm pe toate, fie din …
Este bine știut faptul că ciocolata neagră sau cu lapte este unul dintre cele mai îndrăgite alimente din lume atât de copii cât și de adulți. Astfel, ne-am gândit să trecem în revistă o serie de lucruri mai puțin cunoscute despre ciocolată, pe care probabil nu le știai și care, credem noi, și se vor părea extrem de interesante. Iată despre ce este vorba: 1.Cacaoa are un conținut mare de fier Fierul este necesar pentru formarea hemoglobinei, a unor enzime, …
Pentru dezvoltarea masei musculare proteinele din zer, cazeina, soia, etc sunt cele mai bune însă nu trebuie să uităm că acestea nu pot funcționa la maximul posibil fără să vă hrăniți corpul și cu vitamine și minerale. În cele ce urmează am trecut mai jos o listă cu cele mai importante vitamine. În primul rând trebuie făcută foarte clar o distincție între vitamine și minerale pentru că foarte multă lume le confundă și nici nu cunosc exact rolul lor pentru …