Deficitul de minerale

Deficitul de minerale în organism

Foarte mulți practicanți de culturism devin preocupați, la scurt timp de la începerea antrenamentelor, de necesitatea organizării alimentației, nutriției, a odihnei și a ritmului de viață. Această preocupare laudativă este benefică nu numai prin adoptarea unor măsuri ci si prin modul în care sunt aplicate. A aplica corect un lucru înseamnă a pleca nu numai de la perceperea lui ci și de la întelegerea corectă a proceselor și fenomenelor care influentează și conduc spre un rezultat.

Dacă supunem discuției pe cei ce doresc să-și ajusteze alimentația, în scopul diminuării masei musculare, observăm preocuparea lor pentru un regim alimentar. Cei mai mulți adoptă un model de regim alimentar, considerat de cineva eficient, fără să se intrebe cât de corect este întocmit și cât de potrivit este pentru persoana sa. În general un regim alimentar reprezintă un mod de sărăcire a organismului datorită aportului scăzut de principii nutritive pe care îl oferă. El este calculat, de cel mai multe ori, sub raport caloric.

O persoană care depune un efort mare, de tip culturist, nu consumă numai o cantitate însemnată de calorii, ci și o mare cantitate de minerale, pe care corpul le elimină în special prin transpirație. Un consum alimentar sărac în minerale și pierderile datorate efortului conduce în cele din urmă la deficite grave. În principiu aceste deficite pot fi corectate dacă se constientizează la timp acest lucru.

Cei mai mulți recurg la suplimente medicamentoase dar nu întotdeauna ele reprezintă o soluție totală. Aici se produce o altă mare confuzie în sensul că administrarea de suplimente minerale este folosită în scopul unui efect benefic asupra exercițiului (efortului). Realitatea este că folosirea lor trebuie să vizeze în mod direct sănătatea organismul și în mod indirect îmbunătățirea capacității de efort a corpului. Folosirea lor empirică, la gramada, să fie acolo, cât mai multe nu reprezintă o soluție deoarece anumite deficite nu se manifestă global. Spre exemplu deficitul de calciu și de fier poate fi influențat de foarte mulți factori și compensarea printr-un consum haotic de minerale nu conduce la rezolvarea aspectului.

De altfel, o serie de cercetări științifice afirmă cu fermitate faptul că suplimentarea cu minerale a alimentației, prin recurgerea la suplimente nutritive, nu determină implicit ameliorarea performanțelor ci mai degrabă conduce la normalitatea organismelor aflate în deficit. Prin îndeplinirea a numeroase funcții plastice și de bioreglare substanțele anorganice sunt indispensabile pentru viață. Ele sunt prezente sub diferite forme în toate structurile corpului.

Dacă ar fi să reprezentăm relația dintre substanțele minerale și cele organice în organismul uman am putea observa că pentru un individ de 70 Kg substanțele organice reprezintă 29% în timp ce substanțele minerale reprezintă doar 5%.

Chiar dacă disproporția dintre valoarea substanțelor minerale și organice este foarte mare între ele există o legătură structurală și funcțională foarte mare. În raport cu gradul lor de reprezentare, sub aspect cantitativ, mineralele se clasifica în:
– macroelemente: calciu, fosfor, sodiu, potasiu, clor, magneziu și sulf
– microelemente: fier, cupru, zinc, iod, crom, seleniu, siliciu, vanadiu, fluor, mangan, nichel, cobalt, arsenic și molibden.

Chiar dacă ele sunt clasificate după mai multe criterii (ex. oligoelementele – în esențiale, posibil esențiale și neesențiale) trebuie reținut faptul că ele sunt strâns legate de structura unor enzime sau a unor hormoni. Astfel de metaloenzime formează fierul – hemoglobina, mioglobina și altele; cuprul – tirozinaza și altele; coblatul – cobalmina (cu enzima vitaminei B12). În structura hormonilor: iodul – intră în structura hormonilor tiroidieni; cromul este cofactor al insulinei la fel ca și zincul.

Conștientizănd importanța și funcția mineralelor fiecare practicant de culturism, că de altfel orice om preocupat de starea sa de sănătate și vigoare, trebuie să devină preocupat de înțelegerea sistemelor de eliminare precum și de nivelul optim de consum; de apariția carențelor de minerale și efectele lor, precum și cunoașterea surselor alimentare care le pot furniza, și nu în ultimul rând valoarea unei suplimentări a acestora în raport cu necesitățile.

Deficitul de minerale este dictat în primul rând de o alimentație precară, săracă în alimente în stare naturală și de consumul în exces de produse rafinate care au pierdut prin procesul de prelucrare (termica) 2/3 din cantitatea de minerale (oligoelemente). Sub aspectul prelucrărilor termice pierderea medie este pentru crom de 40%, cupru – 66%, magneziu – 67%, mangan – 70%, cobalt – 86% s.a.m.d. Nici consumul crescut de alimente naturale – fructe și legume – în stare proaspătă nu rezolvă deplin problema datorita sărăcirii solurilor de cultură care în anumite zone chiar nu prezintă anumite minerale.

Deficitul de minerale este amplificat și de incapacitatea de absorție a corpului sau de consumul exagerat datorat activităților fizice ce impun un aport mare de energie, pe fondul uzurii țesuturilor și pierderii (eliminării) masive prin transpirație.

Reglarea deficitelor de minerale trebuie să se facă printr-o alimentație diversificată sub raportul categoriilor de alimente, completată cu suplimente nutritive de bună calitate.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer